Nichita Stanescu

Leoaica tanara, Iubirea

Poezia a aparut in 1964 in volumul O viziune a sentimentelor si este o poezie erotica.

Structura: are 4 strofe inegale ca numar de versuri (6,8,3,7). Versurile sunt inegale ca masuri si rimeaza accidental.

Tema: este erotica, poetul dezvolta ideea ca iubirea este o forta demiurgica, creatoare care reordoneaza universul tinzand spre perfectiune si care schimba raportul eu-lui poetic cu lumea de afara si cu sine.

Prima strofa - apeland la metafore, personificari si comparatii, N.S. creaza imaginea materializata a iubirii. Metaforic iubirea este “leoaica tanara”, “leoaica aramie” care navaleste in sufletul poetului ca o forta devastatoare. Ea sfasie cu coltii fiinta poetului, iubirea provocand durere: “Leoaica tanara, iubirea / Mi-a sarit in fata. / Ma pandise-n incordare / Mai demult. / Colti albi mi i-a infipt in fata, / M-a muscat, leoaica, azi de fata”

Strofa a doua - ca un adevarat Demiurg , iubirea reordoneaza Universul transformandu-l intr-un joc de cercuri: “natura se facu un cerc, de-a-dura”. Iubirea este inaltare, ea transfigureaza viata omului inaltandu-l sufleteste. Indragostitul isi pirde identitatea iar simturile i se detaseaza de timp. Privirea “in sus tasni” si se descompunea in jumatate de curcubeu ca raza de lumina. Auzul intalneste iubirea in cantecul de ciocarlii. Deci pentru peot iubirea este un cantec.

Strofa a treia - “Mi-am dus mana la spranceana, / La tampla si la barbie, / Dar mana nu le mai stie”...

A patra strofa - revine la ideea centrala a poeziei, iubirea fiind prezentata ca o forta care pustieste fiinta poetului; el devine “desert in stralucire” peste care trece atotputernica alene “o leoaica aramie / cu miscarile viclene”.

In finalul poeziei N.S. afirma ca iubirea este un sentiment inevitabil dar trecator.