Mihai Eminescu - Sara pe deal

Mihai Eminescu – Sara pe deal



Tema poeziei o constituie aspiraţia poetului pentru o dragoste ideală, o poveste de iubire ce se imaginează într-un cadru rustic.
Ideea poetică ilustrează intensitatea iubirii, dorinţa celor doi îndrăgostiţi de a fi fericiţi prin trăirea deplină a sentimentului.
Titlul este specific pastelului şi surprinde coordonatele spaţiale şi temporale în care urmează să se manifeste iubirea.

Poezia este o idilă cu puternice note de pastel şi este alcătuită din şase strofe distribuite astfel: în primele patru strofe predomină elementele de pastel; în ultimele două strofe se intensifică accentele de idilă, finalul fiind impresionant prin valoarea absolută pe care o are iubirea: “- Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?”.

Strofa întâi ilustrează tabloul înserării într-un peisaj natural, în care imaginile vizuale se împletesc cu cele auditive. Personificarea buciumului care “sună cu jale” şi a apelor care “plâng” evidenţiază armonia perfectă a naturii cu sentimentele poetului, care aspiră spre o iubire ideală. Imaginile vizuale “Turmele-l urc, stele le scapără-n cale” şi cele auditive menţionate anterior compun cadrul natural în care urmează să se manifeste sentimentul de dragoste. Ultimul vers al acestei strofe este şi primul vers al idilei: ”Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine”.

Strofa a doua îmbină perfect elementele de pastel cu cele de idilă. Elementele simbolice ale cosmosului sunt în relaţie semnificativă cu ochii iubitei: “Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară”, ultimul vers al acestei strofe accentuând dorinţa arzătoare a trăirii sentimentului de iubire: “Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină”.

Strofele a treia şi a patra redau imaginea rustică a satului, în stil panoramic, de la nori, raze,la streşini, case, fântâni, stâne, fluiere, omul obosit, adică de la general la detaliu:

“Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp, toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle de glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.”

Ultimul vers accentuează nerăbdarea, intensitatea dorinţei, într-un limbaj popular Ultimele doua strofe include asteptarea si implinirea momentului iubirii. Linistea se lasa peste sat, iar cei doi indragostiti asteapta sa isi petreaca noaptea de iubire sub un salcam. Proiectarea salcamului spre spatial cosmic inseamna ridicarea iubirii la nivel de principiu universal. Copacul dragostei este salcamul, care, desi “pom de vale”, este amplasat in deal, undeva sus, pt ca sa demonstreze ca iubirea inalta. Dragostea celor doi este ideala si se reface mitul lui Adam si al Evei intr-un paradis regasit. Îmbinarea armonioasă a planului uman-terestru cu planul universal-cosmic este realizată prin prezenţa elementelor specifice celor două planuri: ”streşine”, “nourii”, “fântâne”,”stâna”.Trebuie remarcate, de asemenea, în aceste strofe, imaginile vizuale şi auditive care compun pastelul. Versificatia este de 10-11 silabe, rima imperecheata. Poezia este una dintre bijuteriile literaturii romane.